Premieră în acest sezon al Ligii 1. Kyros Vassaras, prezent la primul meci de când a fost numit președinte CCA

  • Publicat:
  • Actualizat:

Kyros Vassaras a asistat în premieră la un meci din Liga 1. Grecul ocupă funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din 11 iulie 2014, adică de 3 luni, iar până în atapa a 14-a a Ligii 1 el nu a văzut de pe stadion niciun meci al primei ligi.

Premiera s-a înregistrat la ultimul meci al etapei a 14-a, dintre Rapid și Ceahlăul, Vassaras fiind prezent pe stadionul Giulești alături de Augustus Constantin.

Gestul lui Kyros Vassaras vine după ce reprezentanții cluburilor în Comitetul Executiv al FRF i-au reproșat acestuia greșelile din arbitrajul românesc, de la topate nivelurile. De cealaltă parte, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor s-a apărat spunând că o îmbunătățire a calității arbitrajelor se va vedea abia după un an, având în plan promovarea altor arbitri.

Partida Rapid – Ceahlăul este condusă de o brigadă de arbitri care îl are la mijloc pe Horațiu Feșnic și la cele două margini pe Florin Păunescu și Marius Badea. Observator de joc este Aron Huzu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×